Wednesday, December 25, 2013

Colind bilingv într-un Cluj multicultural!

Un astfel de eveniment public era puţin probabil să se desfăşoare acum 20 de ani, dar Clujul a evoluat mult! Clujul e un oraş în care oamenii simpli se-nţeleg, chiar dacă sunt de etnii diferite. Exemplul oferit de câţiva tineri, membrii ai Asociaţiei Igen, Tessék/Da, Poftiţi dovedeşte că municipiul Cluj-Napoca merită să devină capitala culturală a Europei!

Wednesday, December 18, 2013

Au rămas 16! (Grupele Uefa Champions League în cifre)

Faza grupelor din Uefa Champions League s-a terminat, din cele 32 de echipe care au luat startul în grupe, 16 echipe au rămas în lupta pentru trofeul mult dorit. Oare nemţii de la Bayern Munchen reuşesc să-şi apere titlul, câştigă Real Madrid pentru a zecea oară Liga Campionilor, sau asistăm la o surpriză? Până la aflarea răspunsului, să vedem ce s-a întâmplat în faza grupelor:

Wednesday, December 11, 2013

YouTube Rewind 2013

Finele acestui an se apropie repede şi la fel ca în anii precedenţi cei de la Youtube au publicat un mash-up cu cele mai populare clipuri. YouTube Rewind 2013 cuprinde secvenţe din cele mai vizualizate clipuri din acest an. Iată care au fost cele mai populare clipuri la nivel internaţional dar şi în România!

Sunday, December 8, 2013

Recomandare serial: The Blacklist

Chiar dacă serialul The Blacklist rulează de ceva vreme, nu l-am recomandat până acum, am aşteptat să văd, dacă merită vizionat. Până acum au fost difuzate zece episoade din primul sezon, şi...merită să urmăriţi acest serial, deoarece e din ce în ce mai bun şi „reţeta” e una completă.

Friday, November 29, 2013

Unirea FM Alba Iulia a obţinut licenţa

Presa din judeţul Alba se-mbogăţeşte cu un nou post de radio. La concursul de acordare a licenţelor pentru radiodifuziune organizat de CNA, S.C. Unirea Pres SRL din Alba Iulia a obţinut licenţa pentru postul de radio Unirea FM.

Wednesday, November 27, 2013

Presa din România poate provoca infarct!

Titlurile de pe unele siteuri de ştiri devin din ce în ce mai penibile. Aproape zilnic văd exemple de penibilism în presa din România, o presă care se degradează într-un ritm alert.

Tuesday, November 26, 2013

O filă din istoria fotbalului: meciul secolului pe Wembley

Pe 25 noiembrie 1953 a avut loc un meci memorabil din istoria fotbalului. Se întâlneau două mari forţe ale fotbalului pe stadionul Wembley. Englezii au promovat această partidă sub denumirea meciul secolului(Match of the Century) deoarece jucau inventatorii jocului: Three Lions sau British Lions cu puternica echipă ungară câştigătoarea aurului la Jocurile Olimpice de Vară din 1952, poreclită Magical Magyars.

Tuesday, November 12, 2013

Unde e Unirea?

Această postare se referă la echipa fanion a judeţului Alba, la echipa noastră iubită UNIREA ALBA IULIA.
Am să încep de la vorbele lui Fănuş Neagu: "Fotbalul românesc, cel pe care eu l-am cântat vreme de aproape 40 de ani, e astăzi un fumător de pipă stinsă." Câtă dreptate au aceste vorbe ale marelui scriitor. Fotbalul nostru e unul lipsit de performanţe, evident că mai sunt excepţii dar acestea sunt parcă prea rare, atât de rare că nici nu mai ştim să ne bucurăm de ele. Fotbalul românesc e azi doar o afacere, un mod de a spăla bani, e sugrumat de aşa zişi finanţatori, de impresari, nişte oamenii care şi-ar vinde şi familia pentru câţiva bănuţi…

Monday, November 11, 2013

Nominalizaţii la golul anului 2013! (Premiul Puskás 2013)

Paginile oficiale ale Academiei de Fotbal Puskás şi FIFA au anunţat simultan nominalizaţii pentru premiul Puskás, adică Golul Anului 2013!


Sunday, November 10, 2013

Un musical fantastic: Undeva în Europa (Valahol Európában)

Iubitorii de cultură trebuie neapărat să asiste la musicalul Undeva în Europa la Opera Maghiară din Cluj. Musicalul a luat „naştere” în 1995 şi are acelaşi fir narativ ca şi filmul (Undeva în Europa) din 1948 regizat de Radványi Géza.


Thursday, October 17, 2013

Începe Campionatul Mondial U-17

Campionatul Mondial de Fotbal U-17 debutează pe 17 octombrie în Emiratele Arabe Unite. Cu această competiţie Emiratele au ajuns la cinci evenimente majore organizate în ultimii 10 ani: în 2003 au fost gazdele Campionatului Mondial de Fotbal U-20, în 2009 Campionatul Mondial de Fotbal pe plajă şi Campionatul Mondial al Cluburilor, competiţie găzduită şi în 2010.  

Tuesday, October 15, 2013

Moto GP în super slow motion

A 15-a cursă din calendarul Moto GP din acest sezon a fost câştigat de spaniolul Dani Pedrosa, urmat de Marc Marquez şi Jorge Lorenzo. În următorul clip puteţi vedea câteva secvenţe din cursa de Moto GP din Malaezia în super slow motion.

Sunday, October 13, 2013

Metalul Aiud-Olimpia Aiud 0-3! (FOTO şi VIDEO)

În etapa a 7-a din Liga a IV-a a judeţului Alba, a avut loc derbyul aiudean. Înaintea meciului, Metalul Aiud era pe locul 4 cu 13 puncte, cu 4 victorii, 1 egal şi o înfrângere, iar Olimpia Aiud se situa pe locul al 12-lea cu doar 5 puncte. Mulţi spuneau înainte de fluierul de start că Olimpia Aiud e victimă sigură, dar să nu uităm că fotbalul oferă de multe ori surprize.

Wednesday, October 2, 2013

Presa din România

Presa din România, a ajuns la un nivel extrem de scăzut dacă ne referim la calitatea ei. Majoritatea articolelor nu oferă informaţiile dorite, titlurile sunt exagerate pentru a atrage cititori şi de multe ori există o diferenţă mare între titlu şi articol.

Monday, September 30, 2013

Timelapse

Cele două clipuri prezintă câte un time-lapse. Primul este realizat de fotograful Németh Norbert din Ungaria şi prezintă Budapesta. Tânărul fotograf a lucrat la acest proiect un an, dar a meritat, deoarece rezultatul este superb. Al doilea time-lapse este realizat de ESM Racing şi prezintă o cursă din cadrul FIA WEC, din Austin de pe Circuit of the Americas.

Thursday, September 12, 2013

One World Trade Center timelapse

Marţi 11 septembrie 2001 a fost o zi memorabilă pentru mulţi. Au trecut 12 ani de la dispariţia Turnurilor Gemene(World Trade Center) şi încă există dezbateri pe această temă. Nu voi scrie acum despre atentate, deoarece fiecare dintre noi a avut timp să-şi formeze o părere despre cele întâmplate atunci. Sunt multe teorii, dar mulţi susţin că adevărul nu se ştie. Cert este că mulţi au decedat atunci şi o clădire impunătoare a dispărut. Dar americanii n-au lăsat pustiu zona numită Ground Zero!

Monday, September 9, 2013

Ziua părinţiilor...pe cai

Asociaţia de călărie terapeutică Hip Tep, a organizat pe data de 7 septembrie în satul Leorinţ din comuna Rădeşti Ziua părinţiilor. Cu această ocazie copiii care merg la hipoterapie sau pur şi simplu vor doar să înveţe echitaţia şi-au prezentat cunoştinţele dobândite.

Tuesday, September 3, 2013

Aurul de la Roşia Montană se plăteşte! (VIDEO)

De câteva zile se vociferează mult despre exploatarea de la Roşia Montană. Unii au început să protesteze, alţii să-i critice pe cei care protestează! Roşia Montană Gold Corporation investeşte mult în reclame, în promovarea pozitivă, etc. Dar exemple despre exploatările anterioare de ce NU arată?

Now You See Me

Zilele trecute am văzut un film care a fost la înălţime. Scenariul, regia, intriga, acţiunea sunt foarte bune. Distribuţia aleasă se potriveşte perfect pentru acest film. Dar să vedem despre ce este vorba.

Saturday, August 24, 2013

Cei mai buni sunt...

Oare care este cel mai bun campionat de fotbal din Europa!? Să fie Bundesliga, Premier League, La Liga sau Serie A? Cu siguranţă în fiecare campionat găsim echipe foarte bune şi jucători extrem de talentaţi, dar părerile sunt împărţite. Următorul infografic analizează cele mai puternice campionate de fotbal din Europa, iar fanii fotbalului sunt invitaţi să-şi exprime părerea despre acest subiect!

Thursday, August 22, 2013

Sănătatea la un click distanţă!

Fericirea constă, în primul rând, în sănătate spunea scriitorul american George William Curtis şi a avut dreptate. Poţi avea milioane de dolari în conturi, sănătatea nu se poate cumpăra, un exemplu recent este din păcate Steve Jobs. El nu avea probleme financiare, doar de sănătate. Dacă tot am ajuns la Jobs, care era un personaj important în lumea tehnologiei, să vă povestesc despre siteul ClinicBouquet, cu ajutorul căreia sănătatea este cu un click mai aproape.


Tuesday, August 6, 2013

Sunetul Honda

În 1989 Ayrton Senna a reuşit să scoată în calificările de la Suzuka un timp fabulos: 1:38:041 cu 1,7 secunde mai bine decât Alain Prost. Inginerii de la Honda au adus un tribut celebrului pilot brazilian de Formula 1 într-un mod inedit. Având la dispoziţie toate datele telemetrice au recreat acel tur de pistă cu ajutorul boxelor şi a sutelor de leduri aranjate pe circuit.


Cu ajutorul tehnologiei legenda „a revenit” pe circuit! Ascultaţi sunetul Honda:


El Clasico în Kuwait (VIDEO)

Veteranii echipelor Real Madrid şi Barcelona s-au întâlnit în Kuwait pentru un meci demonstrativ cu ocazia turneului Al Roudan Football Tournament 2013. Acest turneu se organizează întotdeauna în perioada Ramadanului, iar pe lângă echipele locale sunt invitaţi şi celebrităţi pentru promovarea evenimentului. În acest an pe lângă foşti jucători ai echipelor Real Madrid şi Barcelona au fost prezenţi în Kuwait, Alessandro Del Piero şi Radamel Falcao.

Monday, August 5, 2013

Un american în Premier League

Cu doar câteva zile înainte de startul Premier League, americanul Ted Lasso a fost numit antrenor al echipei de fotbal Tottenham Hotspur!


Monday, July 29, 2013

Festivalul International de Folclor Aiud 2013 (FOTO)

A treia ediţie a Festivalului Internaţional de Folclor a avut loc la Aiud între 25-28 iulie. Anul acesta au participat ansambluri folclorice din Bosnia&Herţegovina, Letonia, Polonia, Portugalia, Serbia, Ucraina, Ungaria şi desigur din ţara gazdă România. Ansamblurile din Grecia şi Turcia au renunţat în ultimul moment.


Tuesday, July 23, 2013

Informarea în presa românească

Când ai multe surse nu e prea bine, cel puţin asta reiese după ce am urmărit puţin trei emisiuni pe posturile: B1, Realitatea TV şi România TV. Naşterea unui copil poate provoca emoţii, mai ales dacă este vorba de băiatului cuplului format din prinţul William şi ducesa de Cambridge, Kate Middleton.


Friday, July 19, 2013

Festivalul Internaţional de Folclor ediţia a 3-a! (EXCLUSIV)

În perioada 24-28 iulie 2013 la Aiud se organizează ediţia a III-a a Festivalului Internaţional de Folclor. După succesul de anul trecut organizatorii au decis, ca anul acesta să invite 11 ansambluri folclorice. 


Saturday, July 13, 2013

NCIS rămâne fără un membru de bază!

După cum am menţionat, sezonul 11 din NCIS a fost confirmat dar cu o schimbare interesantă! NCIS, unul din cele mai urmărite seriale TV din SUA va începe în forţă, toţi cei care au roluri importante au semnat prelungirea contractului, în afară de Cote de Pablo(Ziva David)!


Saturday, July 6, 2013

O idee genială!

O idee excelentă, venită probabil din partea echipei de marketing de la Honda! Într-un video de aproape 2 minute, e prezentată istoria companiei japoneze! Cei care s-au gândit la aşa ceva şi au realizat clipul merită felicitaţi.

Istoria companiei Honda:

Sunday, June 30, 2013

Ziua Rozelor la Ciumbrud!

Ziua Rozelor a ajuns la ediţia cu numărul 12. Tradiţia a fost păstrată şi anul acesta, sâmbătă 29 iunie 2013 cei prezenţi la Ciumbrud au văzut dansuri populare, dansuri de societate au avut ocazia să deguste vinuri dar pe lângă toate acestea, au admirat cei mai frumoşi trandafiri de la Ciumbrud!

Saturday, June 15, 2013

The Newsroom sezonul 2 - trailer

Cum am scris şi într-o postare anterioară, The Newsroom sezonul 2 începe din 14 iulie. Se anunţă un sezon foarte interesant, deoarece va fi diferit de primul sezon, prin prisma faptului că va fi o poveste care leagă toate episoadele. Aaron Sorkin a dezvăluit, că echipa de la ACN trebuie să se pregătească şi să muncească din greu în acest sezon.


Friday, June 14, 2013

Roadshow for Peace la Ierusalim!

Oraşul Sfânt a devenit pentru două zile(13-14 iunie) oraşul vitezei, deoarece câţiva piloţii au făcut o demonstraţie la evenimentul Roadshow for Peace. Zeci de mii de spectatori au fost prezenţi pe marginea circuitului amenajat special pentru acest eveniment istoric. Organizatorii au dorit să evite evenimente nedorite şi aproximativ 600 de poliţişti au asigurat ordinea în jurul pistei de 2,8 km.. La Roadshow for Peace au participat piloţi din NASCAR, Formula 1, Superbike şi Karting.

Saturday, June 8, 2013

Au făcut curăţenie?

Pe data de 8 iunie 2012, adică exact acum 1 an Lucian Lipovan redactorul-şef de la Prosport anunţa Curăţenia de vară. Această curăţenia promitea câteva schimbări atât în varianta online a ziarului, cât şi în cea tipărită. Să vedem ce au realizat.

Thursday, June 6, 2013

Egal şi victorie în primele meciuri de la EURO U21

Meciul de deschidere al Campionatului European U21 a fost foarte aşteptat de iubitorii fotbalului din Israel. Echipa gazdă a deschis turneul final împotriva selecţionatei din Norvegia.


Tuesday, June 4, 2013

Începe Campionatul European U-21! (Exclusiv)

Miercuri 5 iunie debutează Campionatul European de Fotbal U-21 în Israel. Această competiţie este organizată de UEFA odată la 2 ani. A 19-a ediţie a europenelor U-21 se desfăşoară între 5-18 iunie. În 2011 turneul final a fost găzduit de Danemarca, iar câştigătoare a fost naţionala Spaniei. Publicul este interesat de aceste meciuri, dovadă fiind şi vânzarea rapidă a biletelor. La Campionatul European U-21, participă opt echipe şi sunt două grupe, de câte 4 echipe:


Monday, June 3, 2013

Câştigătorii sunt...

Suporterii au sărbătorit în toată Europa câştigarea campionatelor sau a Cupei de echipele favorite. În multe ţări s-au dat „lupte” strânse pentru titlul de campioană şi pentru locurile care oferă posibilitatea de a juca în Liga Campionilor sau Europa League. Cu terminarea competiţiilor, cei care se ocupă cu statistici din fotbal, pot acum să-şi completeze notiţele cu noi informaţii.  Echipele angrenate în competiţiile europene încep să se-ntărească, pentru a face faţă cu brio noilor provocări. Iată şi echipele câştigătoare din Europa:


Saturday, June 1, 2013

Derbyul aiudean: Olimpia Aiud-Metalul Aiud 3-1!(Video+Foto)

Derbyul aiudean a început pe o vreme înnorată, dar treptat a ieşit soarele. Meciul între echipele din Aiud, contând pentru etapa a 29-a din Liga a IV-a a fost destul de aşteptat de cei din oraş. În drumul spre stadion am auzit câteva persoane în zona pieţei care discutau despre acest meci, întrebându-se dacă Olimpia-şi va apăra corect şansele pe gazon. Cei care se-ndoiau de corectitudinea acestui meci, au primit răspunsul de la gazde(Olimpia Aiud).


Friday, May 31, 2013

AS Roma invitată la MLS All-Star Game

Clubul italian, AS Roma a fost invitată să fie adversara selecţionatei formată din cei mai buni jucători de fotbal din MLS(Liga Profesionistă de Fotbal din S.U.A.). Prima ediţie a MLS All-Star Game a avut loc în 1996. Începând din 2005 la aceste meciuri disputate anual, au fost invitate doar echipe din Marea Britanie. Anul acesta organizatorii au decis să schimbe ceva, şi în premieră au invitat echipa italiană AS Roma.

Thursday, May 30, 2013

Record pe Mount Everest!

Mexicanul David Liano Gonzalez este primul alpinist, care reuşeşte să ajungă pe vârful Mount Everest atât de pe partea sudică, cât şi de pe cea nordică în decurs de câteva zile! Alpinistul în vârstă de 33 de ani a primit azi certificatul care atestă acest record, de la reprezentanţii Guiness în cadrul unei ceremonii în Nepal. Această ceremonie a fost organizată cu ocazia aniversării a 60 de ani, de la prima ascensiune încununată cu succes pe Mount Everest!

Wednesday, May 29, 2013

Două clipuri de la Monaco

Aceste două clipuri merită văzute de toţi cei care sunt interesaţi de Formula 1. În primul clip sunt prezentaţi cei mai titraţi piloţi de Formula 1 de pe legendarul circuit de la Monaco, iar al doilea video prezintă cursa din 2013 în 90 de secunde, de pe circuitul monegasc. Vizionare plăcută!


Tuesday, May 28, 2013

Raliul Beijing-Paris 2013 începe azi! (EXCLUSIV)

Una din cele mai interesante curse de maşini a început azi, 28 mai în metropola chineză Beijing. Este vorba despre raliul maşinilor de epocă Beijing-Paris. Aventura participanţilor durează o lună, deoarece sosirea la Paris e programată pe 29 iunie. La a 4-a ediţie organizată de ERA(Endurannce Rally Association) au luat startul 100 de echipe în 4 categorii, automobile clasice de tipul celor din anii: 1920-1931; 1932-1941; şi maşini cu motoare de maxim 2 litrii, fabricate între anii 1942-1975 şi cele cu motoare de peste 2 litrii, fabricate tot între anii 1942-1975. Ruta este foarte interesantă, distanţa fiind de aproximativ 12,500 km!


Monday, May 27, 2013

EXCLUSIV: Scandal din cauza steagurilor în fotbalul din Ungaria!

Echipa de fotbal Győri ETO FC a câştigat după o secetă de 20 de ani campionatul în Ungaria. În meciul de sâmbătă 25 mai, echipa din Győr a jucat pe teren propriu împotriva celor de la MTK Budapest. Un grup de suporteri ai echipei gazdă, ce poartă numele de UCSK a afişat un banner de mulţumire, cu mesajul: Mai multe naţiuni, o echipă – mulţumim şi au fluturat steagurile jucătorilor de altă naţionalitate de la Győr. De aici a pornit scandalul!

Friday, May 24, 2013

Start cu peripeţii în cursa de GP2 la Monaco

Startul primei curse la GP2 de pe circuitul de la Monaco, a fost unul spectaculos. După prima curbă, Cecotto a frânat târziu şi a lovit zidul de protecţie, majoritatea monoposturilor ce-l urmau au frânat, rezultatul fiind  15 maşini avariate din totalul de 26.

Monday, May 20, 2013

Pe cai toţi suntem egali!

Sâmbătă, 18 mai a fost o zi specială la Leorinţ, un sat din comuna Rădeşti, la aproximativ 8 km de Aiud. Începând de la ora 10, a avut loc evenimentul sportiv ecvestru Pe cai toţi suntem egali organizată de Asociaţia Hip-Tep din Aiud.

Friday, May 17, 2013

Veşti interesante din lumea filmului


Să începem în forţă, cu o veste bună: Kiefer Sutherland, sau dacă vă place mai mult: Jack Bauer revine! Conducerea celor de la FOX a anunţat că 24 revine pe micile ecrane cu o miniserie de 12 episoade.


Tuesday, May 14, 2013

Promisiuni vs. Locuri de muncă


Aproape săptămânal apar în presă promisiunile făcute de politicieni în legătură cu locurile de muncă. De la promisiune până la creare e cale lungă, chiar foarte lungă mai ales în România.


Thursday, April 25, 2013

NCIS sezonul 11 confirmat!


Veşti bune pentru fanii NCIS. Les Moonves directorul CBS a anunţat că urmează şi sezonul 11, după ce au obţinut semnătura lui Mark Harmon actorul principal din NCIS. Până atunci, finalul sezonului 10 se anunţă unul foarte interesant şi veţi vedea de ce!


Superioritate germană în Champions League


Primele meciuri din semifinalele Uefa Champions League, au arătat superioritatea echipelor germane în faţa celor din peninsula iberică. „Radiografia” celor două meciuri doar întăreşte această afirmaţie. 

Tuesday, April 16, 2013

The Newsroom sezonul 2!


Veste bună, The Newsroom revine! Sezonul doi al serialului creat de Aaron Sorkin revine din 14 iulie pe HBO. Apar şi personaje noi, interpretate de actori cunoscuţi ca: Patton Oswalt, Jane Fonda, Marcia Gay Harden sau fiica celebrei Meryl Streep, Grace Gummer.

Teaserul sezonului 2:


Tuesday, April 2, 2013

Ce surse de informaţii folosiţi?


Alegerea surselor de informaţii este foarte importantă. Cu evoluţia tehnologiei e destul de uşor să primim informaţii, dar contează enorm de mult calitatea acestora. Cea mai folosită sursă de informare este momentan internetul, deoarece este cel mai rapid mod de a afla noutăţile din jurul nostru. Dar cei care se informează zilnic de pe internet folosesc mai multe portaluri, pentru alegerea celor mai bune ştiri. 


Thursday, March 21, 2013

Tikitaka Barcelona

Tikitaka există şi-n fotbalul feminin. Demonstraţia a fost oferită de echipa feminină a celor de la FC Barcelona.

Tuesday, March 19, 2013

O istorie comună!


Poate nu vă vine să credeţi, dar este adevărat. Ungaria şi România au avut jucători care au evoluat pentru ambele naţionale! Istoria dovedeşte că au existat 13 fotbalişti care au jucat atât pentru România, cât şi pentru  Ungaria. Putem spune, că fotbalul uneşte într-un fel cele două ţări!


Monday, March 18, 2013

EXCLUSIV! Meci de adio, cu CFR Cluj!


În martie, Ungaria-România se joacă de două ori, deoarece după meciul naţionalelor, echipa CFR Cluj a fost invitată pentru un „meciul de adio”, în Ungaria!

Wednesday, March 13, 2013

Chelsea prezintă noul antrenor!

Cei de la Chelsea au ales un mod inedit de a prezenta noul antrenor, înaintea meciului cu Steaua. Cum atenţia  lumii e îndreptată spre Vatican, şi englezii au ales ca loc de prezentare Piaţa Sfântul Petru din Roma!


Tuesday, March 12, 2013

Există onoare în jurnalism?

Conducerea trustului Media Pro a hotărât suspendarea jurnalistului Costin Ştucan, la presiunile făcute de conducerea Stelei. Suntem în 2013, se zvoneşte că e democraţie, dar întâmplările contrazic acest lucru. Cum e posibil ca un jurnalist să fie demis la cererea unui patron de club?


Monday, March 11, 2013

Botafogo câştigă Cupa Guanabara! (EXCLUSIV)


Cine n-are bătrân, să-şi cumpere! Vechea zicală se adevereşte în cazul celor de la Botafogo. Clubul brazilian nu regretă achiziţionarea mijlocaşului Clarence Seedorf, în vârstă de 36 de ani, deoarece cu ajutorul lui au câştigat Cupa Guanabara, în dauna celor de la Vasco da Gama. Presa braziliană anunţa, că achiziţionarea lui Seedorf de Botafogo este cel mai important transfer, pentru fotbalul brazilian.

Thursday, March 7, 2013

Top echipe de fotbal!


Federaţia Internaţională de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS) a publicat clasamentul cluburilor de fotbal din lume. În topul echipelor de fotbal sunt şi câteva schimbări interesante! 


Wednesday, March 6, 2013

Manchester United-Real Madrid 1-2! Hala Madrid!



Multă polemică, după returul dintre Manchester United şi Real Madrid. Cu toate că sunt fan Real Madrid, recunosc că Manchester a jucat mult mai bine ca echipa spaniolă, şi merita calificarea, dar aşa e în fotbal. Toată discuţia începe cu eliminarea lui Nani, şi pe bună dreptate, deoarece faza nu a fost extrem de clară.

Wednesday, February 27, 2013

"Zeul pariurilor" părăsit de noroc

Jocurile de noroc pot schimba extrem de repede starea unei persoane, drumul de la agonie la extaz e extrem de scurt. Poate vă amintiţi de un parior, numit zeul pariurilor, de cei de la sport.ro! "Zeul" a fost părăsit de zeiţa Fortuna...


Sunday, February 24, 2013

Top 25 replici din filme

Iubitorii de filme bune, cunosc multe replici celebre din capodoperele cinematografiei. Sunt filme care per total nu au rămas în istorie, dar unele replici din ele, sunt folosite şi azi. Există multe pagini de citate, unde putem găsi şi replici din aceste pelicule. Cei de la The Telegraph au realizat un TOP 25 pentru ultimele replici din filme. Nu le voi traduce, deoare de cele mai multe ori, pierd din esenţă. 

Top 25 ultimele replici din filme, sau dacă doriţi în engleză Top 25 closing lines in films:


Saturday, February 23, 2013

Dzsudzsák aproape de CFR Cluj!

CFR Cluj a fost aproape de achiziţionarea lui Dzsudzsák Balázs, actualmente jucător la Dinamo Moscova. Jurnaliştii de la Nemzeti Sport au realizat un interviu cu finanţatorul clubului din Gruia, Pászkány Árpád.

Friday, February 8, 2013

Presa, Europol şi Cfr Cluj


Presa sportivă din România, e în alertă după ce ziarele din Turcia au anunţat că există suspiciuni ca meciul CFR Cluj-Galatasaray din Champions League ar fi fost aranjat. Nu e încă nimic sigur, nu au dovedit nimic, dar unii se agită deja. Totuşi să vedem care e situaţia...Să fie adevărat?

Thursday, February 7, 2013

Gratuit înseamnă 5 lei!?

În România, a fost demarată campania de testare GRATUITĂ pentru depistarea hepatitei C. O iniţiativă foarte bună, deoarece România ocupă locul 1 în Europa ca număr de cazuri şi locul 4 ca rată a mortalităţii cauzate de afecţiunile hepatice, conform declaraţiilor făcute de Cezar Irimia. Dar oare ce înseamnă testarea GRATUITĂ?

Wednesday, January 16, 2013

Cum să captezi atenţia cititorilor!?

Informaţia este omniprezentă, suntem efectiv bombardaţi de un flux uriaş de informaţii zilnic. Pe stradă, la birou, acasă sau la un pub, aproape oriunde putem acumula informaţii noi. Informaţiile ne sunt oferite în ziare, la radio, la televizor, prin intermediul internetului, dar şi prin reclame. Totuşi cum poţi atrage atenţia publicului ţintă? Ce înseamnă un ziar bun?

Monday, January 7, 2013

Ce asemănare...

Priviţi cele două titluri, ceva nu e în regulă, sau să fie doar o coincidenţă? Sau jurnaliştii se gândesc întotdeauna la acelaşi cuvinte?




Festivalul Internaţional de Folclor Aiud 2012 (VIDEO)

Ediţia a doua, a Festivalului Internaţional de Folclor din Aiud, a avut loc între 19-22 iulie 2012. Au participat ansambluri folclorice din Bosnia&Herţegovina, Estonia, Germania, Grecia, Serbia, Turcia şi România. După feedbackul primit de la mulţi spectatori, pot spune că, ediţia a 3-a e aşteptată, şi mulţi ar fi bucuroşi să revadă ansamblurile din Bosnia&Herţegovina şi Serbia, deoarece cele două grupuri din fosta Iugoslavie au oferit un spectacol nemaipomenit! Aşteptarea a luat sfârşit...