Tuesday, May 14, 2013

Promisiuni vs. Locuri de muncă


Aproape săptămânal apar în presă promisiunile făcute de politicieni în legătură cu locurile de muncă. De la promisiune până la creare e cale lungă, chiar foarte lungă mai ales în România.



Conform ANOFM la sfârşitul lunii aprilie în România erau 467.089 şomeri înregistraţi! Cele mai multe persoane fără un loc de muncă au vârsta cuprinsă între 40-50 de ani. Rata şomajului în judeţul Alba  este de 8,46%, dar mai trist e că numărul mai mare este al celor care nu primesc indemnizaţia de şomaj. Asta e situaţia oficială, dar în realitate sunt mai mulţi care nu sunt înregistraţi la AJOFM! Politicienii promit şi promit, dar de realizat mai puţin. La o „radiografie” a judeţului Alba putem observa că în ultimii ani Sebeşul a reuşit o dezvoltare foarte bună, au apărut multe locuri de muncă, în timp ce locurile de muncă din Aiud au dispărut într-un ritm alert. Între cele două oraşe nu este o diferenţă mare, dacă privim numărul de locuitori, dar în ceea ce constă locurile de muncă, este o prăpastie! Oare de câte ori am auzit, sau am văzut declaraţii date de primari că vor crea locuri de muncă? Am auzit de multe ori vocea nemulţumită a cetăţenilor din Aiud, care se plâng de lipsa locurilor de muncă. Au dreptate, cu siguranţă se poate mai mult! Mulţi investitori au ales alte oraşe, şi aici revin din nou la Sebeş, care este extrem de aproape să atingă un procentul de 0% privind rata de şomaj, deoarece gruparea germană Daimler investeşte o sumă importantă pentru crearea a aproximativ 400 de locuri de muncă! În acest timp, în Aiud se anunţă falimentul pentru Metalurgica Aiud, care mai demult asigura traiul pentru sute de oameni! Politicienii se acuză reciproc, că e vinovat X, că e vinovat Y, dar la situaţia gravă a celor care vor să muncească, dar nu au unde, cine se gândeşte? Proiectul de hotărâre privind înfiinţarea unui parc industrial la Aiud, a primit 6 voturi! Peste aproximativ o lună, viceprimarul Liviu Octavian Rusu declara că se pot construi chiar două parcuri industriale în zona Aiudului! Ce înseamnă asta? Un proiect nu trece de vot, dar apoi se produce o minune şi deja există posibilitatea pentru crearea a două parcuri industriale?! E un circ ieftin...doar promisiuni doamnelor şi domnilor! Înainte de alegeri promite una, după uităm ce am promis sau-i acuzăm pe alţii, spunând că din vina lor nu se pot realiza promisiunile făcute. Realitatea e alta, priviţi în jur şi veţi observa că în Aiud nu există locuri de muncă, doar promisiuni! 

2 comments:

  1. lasati ca vin alte alegeri...

    ReplyDelete
  2. Anonymous14 May, 2013

    da, alte alegeri care o sa fie aranjate 100%, ca cele de acum, poate daca ar inceta domnu' Josan sa ceara fiecarui investitor care vrea sa-si deschida o afacere in Aiud, atunci probabil o sa prospere si Aiudul. Mare pacat de acest oras, ca a ajuns un Municipiu fantoma pe harta Romaniei.

    ReplyDelete