În etapa a 7-a din Liga a IV-a a judeţului Alba, a avut loc derbyul aiudean. Înaintea meciului, Metalul Aiud era pe locul 4 cu 13 puncte, cu 4 victorii, 1 egal şi o înfrângere, iar Olimpia Aiud se situa pe locul al 12-lea cu doar 5 puncte. Mulţi spuneau înainte de fluierul de start că Olimpia Aiud e victimă sigură, dar să nu uităm că fotbalul oferă de multe ori surprize.
Meciul a trezit interesul aiudenilor, deoarece în tribunele bazei sportive Aiudel erau foarte mulţi iubitori ai fotbalului. Olimpia a început meciul fulgerător şi în minutul 4 conducea deja cu 2-0, dubă o dublă reuşită de Ponoran(min. 1 şi 4). Băieţii lui Radu Andone au încercat să calmeze jocul şi să aibă o posesie mai bună, deoarece era clar că cei de la Olimpia Aiud sunt mai bine pregătiţi pentru acest meci. Spre sfârşitul primei reprize centralul Sergiu Popa a greşit la un contraatac al celor de la Metalul şi în loc să acorde penalty pentru gazde, l-a eliminat pe Toni Vlad care a fost agăţat de portarul Rareş Gânscă!
Faza care a dus la eliminarea lui Toni Vlad |
În repriza secundă Metalul a avut câteva ocazii de a înscrie, dar portarul şi totodată căpitanul celor de la Olimpia, Rareş Gânscă a păzit de fiecare dată poarta. "Lovitura de graţie" a fost dată de Felindean în minutul 53, care a trimis mingea spectaculos cu capul în vinclul porţii lui Ranca.
Scor final Metalul Aiud- Olimpia Aiud 0-3 şi majoritatea celor prezenţi pe stadion au fost de acord că echipa mai bună a derbyului aiudean a fost Olimpia care a câştigat şi la juniori cu scorul de 9-1!
Faze video din derbyul aiudean:
Metalul Aiud-Olimpia Aiud 0-3 în poze: