Thursday, June 6, 2013

Egal şi victorie în primele meciuri de la EURO U21

Meciul de deschidere al Campionatului European U21 a fost foarte aşteptat de iubitorii fotbalului din Israel. Echipa gazdă a deschis turneul final împotriva selecţionatei din Norvegia.



Oaspeţii au început bine, dar în minutul 16 s-au văzut conduşi după golul marcat din penalty de căpitanul naţionalei Israelului, Nir Biton. Nordicii nu s-au lăsat şi egalarea a venit la 7 minute. După o centrare de pe partea stângă, decarul norvegian Marcus Pedersen a preluat mingea şi a şutat la colţul scurt. Norvegienii joacă mai bine ca gazdele şi în minutele 32 şi 35 sunt foarte aproape de al doilea gol. Oaspeţii primesc o nouă lovitură în minutul 44, când Vegar Hedenstad primeşte cartonaşul roşu, după un fault din poziţia de ultim apărător. La pauză tabela arată 1-1.

Repriza secundă începe mai bine tot pentru norvegieni, care controlează bine jocul, deşi sunt cu un om în minus şi gazdele sunt susţinute de un public numeros. Avantajul jucătorului în plus începe să se vadă după aproximativ 15 minute din partea a doua a jocului, când gazdele uşor-uşor câştigă teren. Gazdele preiau conducerea în minutul 71, prin golul marcat de noul intrat Alon Turgeman. Oare meciul de deschidere va fi câştigat de ţara care găzduieşte acest turneu? Nu! În minutul 91, Norvegia reuşeşte egalarea după o fază spectaculoasă, finalizată de Harmeet Singh de la marginea careului de 16m, cu un şut plasat la colţul lung. Primul meci de la Campionatul European U21 se termină 2-2.

Tinerii italieni joacă ofensiv!

În al doilea meci al zilei, Anglia a întâlnit Italia pe stadionul Bloomfield din Tel-Aviv. Squadra Azzura a arătat o poftă de joc mare şi din prima repriză s-a văzut, că italienii sunt favoriţii pentru cele trei puncte puse-n joc. Echipa care e renumită pentru jocul defensiv, a arătat în acest meci împotriva englezilor un joc ofensiv de invidiat. Immobile şi Lorenzo Insigne sunt poate cei mai „periculoşi” jucători pentru naţionala Albionului. Tinerii jucători italieni sunt din ce în ce mai periculoşi, iar adversarii lor sunt obligaţi să faulteze destul de des. În minutul 79, Gabbiadini este faultat la marginea suprafeţei de pedeapsă, iar lovitura liberă este transformată magistral de Lorenzo Insigne! Spre sfârşitul jocului englezii au câteva ocazii de egalare, dar fără succes. Italia câştigă meritat acest joc, în care au fost cu o clasă peste adversari. Italia conduce grupa A cu 3 puncte, urmată de Israel şi Norvegia cu câte 1 punct, Anglia fiind ultima fără nici un punct după prima etapă.


Astăzi se joacă meciurile din Grupa B: de la ora 19:00 Spania-Rusia, pe Teddy Stadium din Ierusalim, arbitrat de Matej Jug din Slovenia şi Olanda-Germania de la 21:30 pe stadionul Ha Moshava din Petah Tikva, la centru fiind Ivan Bebek din Croaţia.