Wednesday, May 4, 2011

Reţeta catalană, sau cum simulând ajungi în finală...

Barcelona s-a calificat în finala Uefa Champions League de pe Wembley. În al patrulea El Clasico din acest an, Real Madrid şi Barcelona au terminat la egalitate, scor 1-1, goluri marcate de Pedro şi Marcelo. Mulţi spun, că în sfârşit sa făcut dreptate, după ce anul trecut Interul, antrenat de Mourinho a trecut de Barcelona în semifinale, deoarece echipa italiană a practicat antifotbal. Nu sunt de acord cu ei. După părerea mea, cei care au practicat antifotbal în această semifinală dintre Real şi Barcelona, au fost catalanii. Cei de la Barcelona au demonstrat că sunt actori excelenţi şi nicidecum mari jucători. Aproape la orice contact Pedro şi Busquets se aruncau pe jos de parcă ar fi fost loviţi cu o bâtă. Aşa se face într-o semifinală de Uefa Champions League? Fotbalul spectacol a câştigat? Eu n-aş spune asta...sau simulări şi pasele la portar, pasele din jumătatea adversă înapoi în propria jumătate sunt considerate joc spectaculos? Aşa poţi să faci posesie când pasezi în propria jumătate şi aştepţi adversarul. Arbitrii în ambele meciuri au fost jalnici, şi au fost clar pro catalanii. Golul lui Higuain anulat, la faza în care Ronaldo a căzut şi „la faultat pe Mascherano”, henţ la Mascherano, dar neacordat în minutul 3 sunt greşeli grave ale arbitrului. La 1-0 pentru Real, meciul decurgea altfel, dar acum asta e, nu mai poţi schimba nimic. Oare cei de la Unicef, sunt mândrii, că sigla lor e pe tricoul purtat de jucători, care simulează şi cerşesc? Cât despre comentatorii de la TVR, care au fost patetici, şi au demonstrat că sunt fanii Barcelonei, să ştie şi ei că în timpul unui meci, ar trebui să fie obiectivi, şi nicidecum aşa cum au fost ei...
Pentru cei care-l consideră pe Messi, omul meciului şi pe Valdes portar mai bun ca Iker Casillas, vă anunţ, că portarul Realului a fost mai bun ca argentinianul şi e, clar cu zece clase peste Victor Valdes.
Într-adevăr, Realul nu a impresionat, nu au jucat un fotbal spectaculos, dar nici nu au simulat la aproape orice contact, nu săreau în jurul arbitrului pentru acordarea unui cartonaş adversarului, nu se tăvăleau pe gazon şi se ridicau rapid, după ce arbitrul acorda lovitură liberă. Da, cele enumerate aici, înseamnă antifotbal, asta e reţeta catalană! O reţetă care face de ruşine sportul rege şi fair-playul atât de mult promovat de Uefa, şi care nu ar trebui folosită niciodată!

Thursday, April 28, 2011

Simulaţi în Catalunya!

După manşa tur din semifinalele Ligii Campioniilor, cei de la Barcelona au demonstrat că sunt actori excelenţi şi nicidecum mari jucători. Aproape la orice contact Pedro şi Busquets se aruncau pe jos de parcă ar fi fost loviţi cu o bâtă. Aşa se face într-o semifinală de Uefa Champions League? Dar ce vorbesc eu doar de meciul de aseară, păi au simulat atât în finala Cupei Spaniei, cât şi în meciul din campionat dintre cele două mari rivale. Fotbalul spectacol a câştigat? Eu n-aş spune asta...sau simulări şi pasele la portar, pasele din jumătatea adversă înapoi în propria jumătate sunt considerate joc spectaculos? Aşa poţi să faci posesie când pasezi în propria jumătate şi aştepţi adversarul. Dani Alves trebuia eliminat în fiecare dintre ultimele trei confruntări dintre Real şi Barca, dar arbitrii nu observă acest fapt! Apropo de arbitraj, aseară domnul Stark a avut grijă să încline balanţa în favoarea catalanilor prin eliminarea lui Pepe, astfel destabilizând echipa lui Mourinho. Faultul asupra lui Alves nu a fost aşa dur, e clar că brazilianul a exagerat, dar oricum, dacă nu-l elimina pe Pepe, atunci sigur îl elimina pe Marcelo. Cum poţi să pui pe cineva să arbitreze acest meci, când acel cineva e fan declarat Messi? Arbitrul nu sa ridicat la nivelul unei semifinale Champions League! Foarte bine a zis Mourinho, şi eu sunt dezgustat de această lume a fotbalului şi de acest arbitraj pro Barcelona. Până când va fi aşa? Chiar nu se poate juca un meci împotriva „marii echipei” din Catalunya fără ca arbitrul să te dezavantajeze? Foarte bine a spus şi Adebayor: „"Fotbalul este un joc bărbătesc, dar de fiecare dată când jucăm împotriva Barcelonei, jucătorii se aruncă de fiecare dată când sunt atinşi. Oricând există contact fizic încep să se plângă, îşi pun mâinile pe feţe şi încep să se plângă. La fel fac şi fanii catalani şi antrenorul lor."
Corect, Barcelona e mai mult decât un club, e o gaşcă de simulatori, care cerşesc faulturi şi vor ca prin aceste „prestaţii magnifice” să fie recunoscuţi ca mari fotbalişti. Aşa vor ajunge şi fie uitaţi cât mai repede.
Dar asta e, meciul tur sa terminat, vom vedea în retur ce va fi, şi sper că Mourinho nu va avea dreptate cu declaraţia: „Ăştia ne omoară dacă marcăm pe Camp Nou.”
Ar trebui să vedem un meci de neuitat, şi mă refer aici la un spectacol fotbalistic, nu la scandal şi simulări, dar cred că nu vom vedea aşa ceva prea curând din moment ce marii jucători precum Raul şi Zidane nu mai evoluează la Real. Degeaba sunt prezenţi Cristiano Ronaldo şi Messi, ei sunt prea mediatizaţi şi ridicaţi la statului de zei ai fotbalului, din moment ce nu sunt aşa ceva. Într-adevăr sunt jucători buni, dar nu se apropie de geniul lui Zidane, Raul sau brazilianul Ronaldo.

Aşa se simulează în Catalunya:


Tuesday, March 29, 2011

România-Ungaria pentru calificarea la C.E. U-17

Astăzi de la ora 18, pe Sport 1 va fi transmis în direct meciul de fotbal dintre România şi Ungaria contând pentru calificarea la Campionatul European U-17. 
După părerea mea, va fi un meci interesant, deoarece-i putem vedea la joc pe cei care în viitor ar trebui să formeze naţionalele de seniori ale celor două ţări. Cum nici România şi nici Ungaria actualmente nu practică un joc convingător în preliminariile pentru Campionatul European din 2012, sper ca măcar aici, la acest meci U-17 să vedem un joc plăcut.

Momentan clasamentul arată aşa:

1. România    4 puncte 
2. Rusia          3 puncte
3. Ungaria      3 puncte
4. Islanda       1 punct

Deci de la ora 18, pe Sport 1 în direct România-Ungaria, U-17.

Saturday, March 19, 2011

Suporterii de la noi...


Acum câteva zile am asistat la un meci din Liga a IV-a. Marţi, miercuri şi joi seara am urmărit meciurile din Champions League şi Europa League. Ieri şi azi am văzut câteva minute din două partide de fotbal din Liga 1 din România. Nu vreau să compar jocul de fotbal, din aceste competiţii că nu ar avea sens, e prea mare diferenţa dintre jucători. Aş vrea să fac o comparaţie între persoanele care asistă la meci.
Foarte mulţi dintre voi, aţi văzut un meci din Champions League, Europa League sau Liga 1, dar poate nu aţi văzut un meci din Liga a IV-a, sau chiar a V-a din România! Am rămas uimit la acest meci din Liga a IV-a, când am văzut cum sa comportat o persoană din „tribună”. De la începutul meciului, până la fluierul final a urlat, a înjurat şi a provocat arbitrul şi jucătorii echipei vizitatoare. Da puteţi să-mi spuneţi că aşa se întâmplă la aproape toate meciurile din ţară, dar aşteptaţi un pic. Am întreb o persoană de lângă mine: Cine e persoana respectivă? Răspunsul a fost: E un ofiţer! Da, din acest motiv am rămas uimit. Chiar dacă acest ofiţer nu a fost îmbrăcat în uniformă, deci nu a fost în timpul serviciului, după părerea mea nu ar fi trebuit să se poarte aşa. Ce exemplu dă el? 
Acum nu mă mai miră comportamentul unor grupuri de persoane, de suporteri la unele meciuri din ţară. Cunosc multe persoane care susţin că în România există ultraşi. După părerea mea nu există! În primul rând mulţi, chiar foarte mulţi habar nu au ce înseamnă a fi ultras, ei cred că a fi ultras înseamnă se mergi pe stadion, să scuipi cojile de seminţe, să înjuri şi să te baţi din când în când. Greşit! Ultras sunt acei suporteri care sprijină fanatic echipa, afişează coreografii la meciuri şi nu în ultimul rând sunt independenţi de club şi organizaţi! Ţara cea mai asociată cu mişcarea ultras e Italia. La noi niciodată nu o să vezi aşa atmosferă cum e la meciurile Roma-Lazio, sau Milan-Inter. Acolo nu vezi oamenii pe stadion să scuipe cojile de seminţe şi ca suporterii unei echipe să se bată între ei!
De suporterii din Anglia ce să mai spui, e o plăcere să te uiţi la un meci, când aproape toţi de pe stadion cântă şi susţin echipa la bine şi la rău.
Miercuri în sferturile Champions League, ce atmosferă frumoasă a fost la meciul Real Madrid-Lyon, a fost o plăcere să urmăreşti acel meci, când pe fundal nu auzeai înjurături ci galeria susţinând echipa favorită.
Nu spun că numai la noi sunt bătăi pe stadion, sunt şi în Italia, Grecia sau Turcia…dar totuşi aşa ceva ce vezi la noi pe stadioane nu cred că mai vezi undeva. La noi unii oameni parcă au scăpat de la nebunii aşa se manifestă la meciuri, şi în acest fel strică spectacolul, atmosfera care ar trebui să fie la un meci de fotbal şi care să atragă copii, tineri şi bătrâni la un meci. Nu ar fi frumos, ar deranja oare pe cineva să vadă în tribune o familie(soţ, soţie şi copii) vizionând un meci?
Oare e chiar aşa de greu pentru unii să înţeleagă că la stadion nu mergi să te baţi şi să înjuri, ci să-ţi susţii echipa!

P.S. Nu spun că toată lumea din România care merge pe stadion nu ştie să se comporte civilizat, dar sunt mulţi, care strică atmosfera. Galeriile echipelor Poli Timişoara şi U Cluj, de exemplu fac atmosferă frumoasă pe stadion, cântă frumos, şi au coreografii care arată că sunt organizaţi.

Thursday, February 10, 2011

El Clasico? Nici vorbă!

Azi a avut loc meciul amical dintre Steaua Bucureşti şi Steaua Roşie Belgrad. Dar în promo-ul de pe canalul care a transmis acest meci a fost intitulat El Clasico al Estului. Penibil, cum poţi numi un meci de pregătire, un amical El Clasico?
Jurnaliştii care prestează la această televiziune sportivă de românia, de multe ori reuşesc să mă facă să urmăresc meciul ori fără sonor, ori mai bine caut acel meci pe alt canal de televiziune.
Cred că toţi care urmăresc cât de cât sportul, au auzit de El Clasico. Pentru cei care nu au auzit: El Clasico, este un derbi între Real Madrid CF şi FC Barcelona. E cel mai urmărit meci de fotbal de pe această planetă.
Acum tu ca jurnalist sportiv, ca editor, comentator, poţi numi un amical El Clasico? Fără supărare, e o tâmpenie! Cu toate că, Steaua Bucureşti şi Steaua Roşie Belgrad sunt două echipe titrare din Europa de Est, care au câştigat Cupa Campionilor. Singurele echipe din Est, care au câştigat această competiţie! Dar azi, 10 februarie 2011 au jucat doar un amical, nici vorbă de un meci oficial...
Totuşi a fost supranumit El Clasico al Estului şi în timpul meciului am auzit denumirea de Războiul Stelelor. Această denumire hai că mai merge, dat fiind numele ambelor echipe, dar ştiind că redactorii şi comentatorii de la postul respectiv au obişnuinţa să exagereze eu tind să cred că l-au numit şi Războiul Stelelor cu gândul că sunt două super echipe din Europa.

Chiar aici a ajuns jurnalismul sportiv din ţară, la aşa exagerări, sau cei de la acest canal de televiziune au acest talent extraordinar de a face din ţânţar armăsar? 


P.S. Apropo de El Clasico, sunt sigur ca aţi auzit că şi derbyul Dinamo-Steaua e numit El Clasico al României! Cred că Steaua e singura echipă din Europa care joacă cel puţin două El Clasicouri!  :)

Saturday, December 18, 2010

Halal site de sport...sau e doar părerea mea?


Am scris şi am spus de multe ori că sport.ro e un site, al cărui denumire ar trebui schimbată. Fără supărare, dar publică articole si pun nişte titluri de tot râsul. Nu ştiu cine lucrează acolo, nu-i cunosc personal, dar le recomand să se documenteze un pic(mai mult), dacă vor ca siteul să devină un site de sport!

M-am gândit să postez aici un titlu pe care l-am văzut acum câteva minute: Natalia Mateut ramane singura acasa de Craciun! Tatal ei pleaca in Laponia

M-a pufnit râsul când am văzut acest titlu pe siteul sport.ro.
Nu ştiu voi ce părere aveţi…dar dacă cei de acolo sunt jurnalişti specializaţi în sport… să plece de acolo cât mai repede! 
Sau mai nou în România totul merge în direcţie opusă normalului?

Friday, November 12, 2010

55 ture până la aflarea campionului în Formula 1

Ultima bătălie a sezonului în Formula 1 se dă pe circuitul din Abu Dhabi. Echipa Red Bull, şi-a asigurat titlul la constructori după cursa de la Interlagos, însă numele campionului mondial se va afla doar după ultima cursă a sezonului. Momentan pe primul loc se află Fernando Alonso cu 8 puncte faţă de Mark Webber.( Alonso 246, Webber 238, Vettel 231 puncte).
Se conturează o cursă foarte interesantă, deoarece echipele angrenate în bătălia pentru trofeul de campion la piloţi pregătesc diferite strategii...cel puţin aşa se vehiculează prin presă. În timp ce Massa a declarat că-l va ajuta pe Alonso, şi-i va ceda locul dacă e nevoie, Vettel a fost mai misterios, şi a spus că totul se va decide pe pistă. Managerul echipei RedBull, Christian Horner a declarat că: „Piloţii echipei vor fi sprijiniţi în mod egal, la fel ca de-a lungul întregului sezon.”

Alonso poate câştiga dacă:

Termină pe locul unu sau doi, indiferent de rezultatele celor doi piloţi de la RedBull.

Termină pe locul trei, iar cursa nu va fi câştigată de Webber.

Termină pe locul patru, iar Webber termină al doilea, tot Alonso e campion. Chiar dacă termină pe locul cinci, iar Webber pe doi, tot spaniolul are avantaj faţă de Webber, deoarece are mai multe victorii ca australianul.

Alonso poate pierde dacă:

Va termina pe locul trei, iar Webber câştigă.

Spaniolul termină cursa de la locul şase în jos, Webber devine campion mondial dacă termină pe unul din primele două poziţii.

DAR, există şi variantele ca:

Alonso termină de la locul şase în jos, iar Webber pe locul trei, sau de la locul trei în jos, şi Vettel câştigă cursa, el devinde campionul mondial!

Hamilton poate câştiga titlul, dacă câştigă cursa, iar Alonso şi Webber nu termină în puncte la Abu Dhabi.

Eu zic că totul e posibil, deoarece am mai văzut până acum surprize în Formula 1, să nu uităm că în 2008 Massa a fost campion mondial pentru câteva secunde...


Cine se va bucura după ultima fluturare a steagului cu pătrăţele din acest sezon???