Monday, February 24, 2014

Matei Corvin, regele uitat!

Pe data de 23 februarie 1443, s-a născut la Cluj, Matthias Corvinus. El a fost rege al Ungariei respectiv a Boemiei şi conform unor surse a fost şi duce de Austria. Nu vreau să dezbat acum repere istorice, ci un fapt mult mai important din prezent.


Poate fi numit Matthias Corvinus, Matia Corvin, Matei Corvin, Mátyás király sau Hunyadi Mátyás, nu contează acum, cert e că au trecut 571 de ani, de la naşterea unui personaj important din istoria Europei, care s-a născut la Cluj! Din păcate presa şi personalităţile importante din Cluj, România şi Ungaria se pare că au uitat de această aniversare! În presa română am găsit un singur articol cu referire la această aniversare, iar în cea maghiară două!

Statuia lui Matthias Corvinus din centrul Clujul

Pe data de 26 ianuarie 1918 se năştea Nicolae Ceauşescu, interesant e că presa din România nu uită de această aniversare şi anual se vorbeşte fostul dictator! Dar dacă începe o dezbatere despre originea lui Matthias Corvinus, atunci cu siguranţă jurnaliştii români şi maghiari vor dedica articole şi emisiuni acestei teme.

Acest comportament al presei, a politicienilor şi chiar al oamenilor de rând e ruşinos, când e vorba de o aniversare, majoritatea uită, dar când trebuie să se certe şi să vină cu acuzaţii de genul: „ungurii vor Transilvania”, „românii se uită ciudat, dacă vorbim ungureşte pe stradă” etc. mulţi sunt prezenţi!

Ar fi fost chiar aşa greu ca politicienii români şi maghiari din Cluj, să organizeze împreună un eveniment aniversar la statuia lui Matthias Corvinus!?

P.S. Bine că în presa din România găseşti „informaţii importante” despre Bianca şi alte specimene de genul ei, dar cultura şi adevăratele valori sunt uitate!