Sincer nici nu ştiu ce simt, când am aflat că Raul pleaca de la Real Madrid. E păcat, că pleacă, deoarece un simbol părăseşte cel mai cunoscut club de fotbal spaniol. Dar mă bucur pentru el, dacă rămânea nu juca titular, ci din când în când era introdus pe la sfârşitul meciurilor, şi EL nu merită aşa ceva. Cu toate că, nu de multe ori ne-a salvat după ce a fost introdus pe teren. Raul a câştigat cu Real, de şase ori campionatul, şi de trei ori Liga Campionilor. Urmărind conferinţa de presă, am văzut că Raul e un adevărat simbol pentru acest club. După ce a coborât pe gazon, să salute galeria, a semnat fiecare poză, carte, tricou sau eşarfă, nu a refuzat nimic. Sa văzut cât de mult a iubit şi iubeşte acest club, deoarece i-au dat lacrimilie, când picioarele i-au atins gazonul de pe Santiago Bernabeu. A fost aplaudat minute în şir, aşa au încercat cei prezenţi să-i mulţumească pentru tot ce a făcut pentru Real. Meciurile în care ai jucat au fost întotdeauna speciale, ai arătat cum trebuie să fie un adevărat căpitan, ai fost plin de ambiţie, de dăruire. Ai luptat ca un adevărat conducător pe câmpul de luptă, care pentru tine a fost terenul de fotbal. Nu te-am văzut niciodată să fi huiduit, niciodată nu ai renunţat, ai dat totul pe teren pentru echipa ta. Ai fost tânăr când ai început să joci pentru Real, dar cu toate că au trecut anii şi peste tine Căpitane, în fiecare meci ai dat dovadă de aceaşi ambiţie şi spirit de luptă. Din păcate prea puţini jucători au acest talent şi acestă dăruire pe care-l ai tu, şi sunt sigur că Realul nu va avea un căpitan aşa cum ai avut tu. Degeaba achiziţiile scumpe, nici un jucător nu se va dărui aşa cum o făceai tu pentru Real Madrid. Cu siguranţă îţi meriţi numele de Raul Madrid. Eşti o legendă vie, şi te vei întoarce la dragostea ta eternă, te vei întoarce la acest club, la acestă viaţă, deoarece aşa cum ai spus-o şi tu în ultima conferinţă de presă ca jucător al Realului: “Azi e prima zi din noua mea viaţă...” Nu-ţi spun Adio, ci doar La revedere, deoarece ştiu că te vei întoarce acasă Căpitane…