Tuesday, August 25, 2009

Gracias por todo Michel Salgado!

După zece ani petrecuţi pe Santiago Bernabeu, Michel Salgado se desparte de Real Madrid. Fundasul spaniol, era al treilea căpitan al Realului, după Raul şi Guti. Cotidianul spaniol Marca notează că, Salgado a fost anunţat de directorul sportiv al Realului, care l-a informat, că antrenorul Manuel Pellegrini nu mai are nevoie de el. Această veste tristă, a fost ca un şoc pentru fostul fundaş al Realului. La ultimul antrenament în tricoul Realului, jucătorul a fost foarte trist şi distant faţă de coechipieri. Fostul internaţional spaniol, s-a transferat la formaţia engleză Blackburn Rovers. Michel Salgado a ajuns la Real în 1999 de la Celta Vigo, pentru suma de 11 milioane de euro. Jucătorul s-a impus repede şi până la achiziţionarea lui Sergio Ramos, a fost titularul postului de fundaş dreapta al Realului. Michel Salgado are în palmares două Ligi ale Campionilor, două Cupe Intercontinentale, o Supercupă a Europei, două titluri de campion al Spaniei şi trei Supercupe ale Spaniei. Aseară la începutul meciului disputat de Real Madrid împotriva celor de la Rosenborg în cadrul cupei Santiago Bernabeu, Michel Salgado a avut parte de o despărţire emoţionantă de suporterii şi jucătorii Realului. El a intrat pe gazon în aplauzele jucătorilor şi al suporterilor, luându-şi rămas bun cu lacrimi în ochi. Suporterii „Los Blancos” l-au aplaudat minute în şir pe cel care a jucat aproape 300 de meciuri în tricoul Realului din Madrid. Gracias por todo Michel !

Scorul final al meciului dintre Real Madrid şi Rosenborg a fost de 4-0. Marcatorii fiind, Benzema(minutele 12 şi 27), Lassana Diarra(minutul 26) şi Raul(minutul 55).

Despărţirea de Real Madrid:
(sursa pozelor: www.realmadrid.com)







1 comment: