Thursday, December 25, 2008

Începe marele spectacol alb

Peste câteva zile, va începe cea mai spectaculoasă şi cea mai cunoscută competiţie de sărituri cu schiurile: Turneul celor patru trambuline. Această competiţie "a luat naştere" cu trei decenii mai devreme decât prima ediţie a Cupei Mondiale de Sărituri cu schiurile. Prima ediţie a Turneului celor patru trambuline a avut loc în 1952-1953. De la început competiţia este găzduită de acelaşi oraşe: Oberstdorf, Garmisch-Partenkirchen (ambele Germania) şi Innsbruck, Bischofshofen (Austria). Punctele câştigate aici, contează la coeficientul Cupei Mondiale, dar competiţia diferă de Cupa Mondială. În prima manşă săritorii, concurează în perechi, iar câştigătorul din fiecare pereche accede, în manşa a doua. Dar acei cinci săritori învinşi în prima manşă, care au avut cele mai bune rezultate, ajung şi ei în manşa a doua.
În istoria turneului, un singur concurent a reuşit să se impună la toate cele patru trambuline, acesta a fost săritorul german Sven Hannawald, în ediţia cu numărul 50(anul 2001-2002).
Competiţia poate fi vizionată în România pe canalul Eurosport.

Sunday, December 14, 2008

Mess(i)eraşi

Sâmbătă seara de la ora 23(ora României) sa disputat marele derby al Spaniei: El Classico. Pe o ploaie torenţială ambele echipe au intrat pe teren hotărâte să facă un meci mare, şi desigur să câştige. În ciuda ploii, gazonul de pe stadionul Camp Nou sa prezentat în condiţii excelente. Începe meciul, şi parcă madrilenii încă nu-şi dau seama de acest lucru, deoarece jucătorii echipei catalane sunt peste tot, domină tot terenul. Mingea parcă se lipeşte de picioare lui Messi, şi argentinianul trece de jucătorii Realului, ca de nişte jaloane. Drenthe încearcă să pătrundă pe partea stângă, dar degeaba, nu reuşeşte,nu se poate compara cu Roberto Carlos. Cât despre Sneijder, parcă nici nu e prezent pe gazon, e ca şi inexistent, pe flancul drept al echipei din Madrid. Barcelona are ocazie după ocazie, dar fundaşii madrileni se aruncă cu disperare în faţa mingii, şi Casillas, e un adevărat înger păzitor, în poarta Realului. Echipa din capitala Spaniei încearcă să înscrie pe contraatac, dar fundaşul olandez, Royston Drenthe ratează singur, cu portarul. Se înmulţesc ocaziile la poarta lui Casillas, dar prima repriză se încheie cu acelaşi scor cu care a început, adică 0-0. Începe repriza a doua, dar Realul nu arată ca în vremea când magicianul Zidane, era play-makerul echipei, cu toate că în primele zece minute ale reprizei secunde parcă au dominat mai mult. Se apropie finalul meciului, şi se vede că catalanii vor neapărat să câştige, antrenorul Guardiola, face o schimbare inspirată, în locul lui Gudjonsen, intră tânărul Sergio Busquets, care obţine un penalty în minutul 70, dar Casillas apără! Oare-şi revine Realul? Nu, degeaba face schimbări defensive, Juande Ramos, Barcelona deschide scorul cu puţin noroc, după un corner executat de Xavi, Eto’o înscrie. Madrilenii nu-şi revin, şi în prelungiri, Messi înscrie al doilea gol. Barcelona-Real Marid 2-0. Cu ajutorul acestei victorii, catalanii s-au distanţat la 12 puncte de Real Madrid, dar totuşi sunt de părere că, încă nu sa încheiat lupta pentru titlu în Spania, şi sa văzut în acest meci, că jucătorii Barcelonei, nu au reuşit chiar aşa un meci spectaculos, cum şi-au dorit, şi nu au putut obţine victoria chiar aşa uşor, ca în celelalte meciuri, când au câştigat la scor. Deci Barcelona a mai câştigat o luptă, dar mai e mult, până să câştige războiul.

Thursday, December 11, 2008

The show must go on

Miercuri seara a ieşit din Champions League şi a doua echipă românească, dar cu siguranţă spectacolul din această competiţie va continua şi fără noi. Cfr a plecat în Anglia cu gândul să nu se facă de ruşine pe Stamford Bridge, şi au reuşit, nu s-au făcut de ruşine. Chiar din contră, au făcut un meci frumos, cu toate că la final Chelsea a fost echipa învingătoare. Dar echipa feroviară a demonstrat din nou, că are altă mentalitate faţă de multe echipe româneşti, şi se vede că majoritatea jucătorilor străini sunt destul de valoroşi, şi conducerea clujeană, nu a păţit aşa ca cea din Ghencea, cu achiziţionarea străinilor! Din păcate Steaua nu a reuşit prea multe în Champions League, şi pot să spun că a jucat sub nivelul aşteptărilor, dar asta e faza grupelor sa încheiat, şi din nou echipele mari, echipele consacrate s-au calificat mai departe. Însă pot spune, şi nu sunt singurul care spune acest lucru că au fost două surprize plăcute în Champions Leaugue: Cfr Cluj şi Anorthosis Famagusta. Din păcate ambele echipe au fost eliminate din competiţie, dar cu siguranţă, au făcut o figură frumoasă, care nu va fi uitată, de suporterii echipelor respective. Şi apropo de suporteri, jucători şi conducerea echipei CFR Cluj, poate să se mândrească cu suporterii minunaţi şi pot să spun că şi educaţi, care sunt alături echipei, şi acest lucru sa auzit şi în Anglia, în meciul cu Chelsea.

Saturday, December 6, 2008

Final neaşteptat la K1 Yokohama

Astăzi am avut ocazia de a vedea, în premieră în România, în direct finala K1 din Japonia. Nu pot să spun că am avut un favorit la câştigarea finalei, dar recunosc că am vrut ca titlul să vină în Europa. Din primul meci, am văzut că marocanul, Badr Hari, va avea un cuvânt greu de spus în acestă finală, şi nu m-am înşelat. În schimb pot să spun că am fost dezamăgit, de prestaţia lui Peter Aerts. Poate că deja vârsta începe să-şi spună amprenta asupra evoluţiei celui cunoscut sub porecla de „The Lumberjack”. Olandezul pur şi simplu nu a făcut faţă marocanului, care ulterior a ajuns în finală. Desigur şi celelalte meciuri au fost spectaculoase, cine a văzut gala din Japonia, pot să spun că avut parte de spectacol sportiv până în repriza a doua a finalei!!! „The Flying Gentleman” adică Remy Bonjasky a ajuns destul de uşor până în finală. În primul meci la învins pe francezul Jerome Le Banner, care sa accidentat la antebraţ, iar în semifinală a trecut prin K.O. de turcul Gokhan Saki. În sfârşit a început marea finală, dintre Badr Hari şi Remy Bonjasky. În prima parte a primei reprize marocanul a atacat mai mult, a fost mai rău, dar totuşi experienţa lui Bonjasky şi-a spus cuvântul. Începe repriza a doua, marocanul atacă furibund, dar Bonjasky rezistă. Mai sunt aproximativ 30 de secunde din această repriză, olandezul cade, dar în marocanul se năpusteşte pe el, şi mai dă de două ori cu pumnul şi-l calcă pe cap, până intervine arbitrul. Şoc la Yokohama, publicul îl fluieră pe marocan, şi-l încurajează pe olandez, toată lumea aşteaptă decizia arbitrilor. Care vine peste câteva minute: Badr Hari este descalificat, iar noul campion mondial este Remy „The Flying Gentleman” Bonjasky! Marocanul, care poate a fost prea euforic, nu sa gândit la consecinţe şi a lovit după ce adversarul era la pământ. O muncă grea a fost risipită în câteva secunde. Poate că şi olandezul a profitat de această ocazie, şi a simulat un pic, asta noi nu ştim sigur, dar şi asta e o variantă! Cert e că a fost o finală neaşteptată, cu un final neaşteptat!