Această postare se referă la echipa fanion a judeţului Alba, la echipa
noastră iubită UNIREA ALBA IULIA.
Am să încep de la vorbele lui Fănuş Neagu: "Fotbalul românesc, cel
pe care eu l-am cântat vreme de aproape 40 de ani, e astăzi un fumător de pipă
stinsă." Câtă dreptate au aceste vorbe ale marelui scriitor. Fotbalul
nostru e unul lipsit de performanţe, evident că mai sunt excepţii dar acestea
sunt parcă prea rare, atât de rare că nici nu mai ştim să ne bucurăm de ele.
Fotbalul românesc e azi doar o afacere, un mod de a spăla bani, e sugrumat de
aşa zişi finanţatori, de impresari, nişte oamenii care şi-ar vinde şi familia
pentru câţiva bănuţi…
Oare nu era mai bine fără asemenea personaje şi eu cred că ne-am putea
lipsi de ei liniştiţi...Cu toate că blamăm regimul ceauşist, dar cele mai mari
performanţe ale fotbalului românesc au fost obţinute atunci, iar regimul prin
faptul că nu dădea drumul jucătorilor afară a contribuit maxim la aceste
performanţe, valorile rămânând în ţară. Doar exemplul lui Nicolae Dobrin e
relevant care nu a fost lăsat să plece la Real Madrid deşi s-au oferit 2
milioane de dolari pe el, o sumă imensă în acele vremuri.
Să lăsăm însă fotbalul românesc deoparte şi să revenim la Unirea
noastră…Această echipă îşi dă ultima suflare tocmai în anul în care ar fi
împlinit 90 de ani de existenţă. Şi toate acestea se întâmplă din cauza unor
oamenii care nu au ştiut să administreze clubul văzându-şi doar interesul
personal.
Asupra mea se aşterne melancolia şi visul şi simt că nu mai am linişte
ştiind că nu pot face nimic să salvez această echipă. Trec aproape zilnic pe
lângă stadion şi îmi amintesc cu drag de toate momentele care s-au întâmplat
aici. Atât cele trăite de mine cât şi cele auzite din poveştile tatălui sau
bunicului meu. De la ei am auzit de celebrele meciuri cu Rapid, Bistriţa, UTA,
Steaua sau Universitatea Craiova.
Îmi amintesc de primul meu meci văzut pe stadionul Cetate, un meci în
care Unirea a învins Chimica Târnăveni cu 4-1. Îmi amintesc de anul primei
promovări (Doamne, ce echipă grozavă am putut avea!!!) de celebrul meci cu
Bihorul lui Ionuţ Popa cu aceea revenire spectaculoasă de la 0-3 la 4-3 (eram
copil de mingi şi am sărit în spatele lui Tibi Moldovan la golul 4 din
prelungiri) cu un public senzaţional cum eu nu mai văzusem la Alba Iulia. Îmi
amintesc de meciul cu Olimpia Satu Mare când în faţa a 10000 de oamenii Unirea
a învins cu 1-0 şi astfel a promovat matematic în prima ligă.
 |
| Promovarea! (sursa: ziarulunirea.ro) |
Îmi amintesc că mergeam la primul meci cu Timişoara şi pe drum mă
cuprindea emoţia că Unirea joacă în prima ligă şi parcă nu îmi venea să cred k
e adevărat. Îmi amintesc toate meciurile din acel sezon fabulos de primă ligă,
când Unirea era supranumită campioana deplasărilor, de egalul de pe Cetate cu
Steaua, în faţa unui public cum nu a mai fost văzut pe acest stadion. A fost un
sezon de-a dreptul fermecat, un loc 6 parcă irepetabil, practic a fost odată ca
niciodată.
Îmi amintesc şi de a doua promovare şi sezonul petrecut în prima ligă.
Sincer mă gândesc că de aici a pornit totul, de aici începe sfârşitul echipei
noastre. Dar rămânem cu satisfacţia victorie extraordinare cu Steaua cu
incredibilul gol a lui Florin Dan.
Astăzi mă gândesc că de aproximativ un an Unirea nu mai există, iar
gazonul de pe Cetate nu a mai fost bătătorit de crampoanele fotbaliştilor
Unirii. Alba Iulia este un oraş fără identitate fotbalistică, deşi 90 de ani a
trăit datorită Unirii. Nu cred că un alt nume ar fi fost mai potrivit acestei
echipe decât UNIREA. Doar atât mai vreau să spun: Alba Iulia şi-a recâştigat
cetatea, dar şi-a pierdut echipa, cea care a făcut-o să zâmbească, să se bucure
de atâtea ori.
În loc de concluzie, închei cu un gând: Mă întreabă tata uneori de ce nu mai merg la stadion să vad echipa,
iar eu în gândul meu îmi zic care stadion tată, care echipă?
Un text de Alex Nandra
