Saturday, June 21, 2014

Viaţa e un dans!

Serbarea sportivă tradiţională de sfârşit de an organizată de Colegiul Naţional Bethlen Gábor din Aiud, a avut loc anul acesta joi 19 iunie de la ora 19. Cu o oră înainte de începere, strada Bethlen şi parcarea din faţa Colegiului a fost aglomerată, datorită mulţimii care se grăbea pentru a prinde un loc cât mai bun în jurul terenului de fotbal, unde s-a desfăşurat festivitatea.


Acest eveniment are o tradiţie de mai multe decenii, şi anual profesori, părinţi, bunici, foşti elevi ai Colegiului Bethlen Gábor şi localnici urmăresc spectacolul oferit de elevi. În ultimii trei ani, datina a fost puţin schimbată şi în loc de exerciţii sportive, elevii prezintă elemente preluate din diferite dansuri. Dacă anul trecut profesorii şi elevii au optat pentru salsa, la ediţia actuală au ales muzica populară maghiară.

Înaintea demonstraţiilor propriu-zise au rostit câteva cuvinte, preşedintele UDMR Alba, domnul Ladányi Árpád; primarul municipiului Aiud, domnul Mihai Horaţiu Josan şi directoarea Colegiului Bethlen Gábor doamna Szőcs Ildikó.

Spectacolul a fost deschis de copiii de la grădiniţă, urmaţi de cei din clasele I-IV. Spectatorii au avut parte de o surpriză plăcută, deoarece au avut ocazia să urmărească demonstraţia de voltijă oferită de Asociaţia Hip-Tep.



După spectacolul oferit de Asociaţia Hip-Tep, a urmat o demonstraţie plină de elemente acrobatice furnizată de elevii Colegiului Bethlen Gábor. Finalul a aparţinut elevilor de gimnaziu şi liceu care au demonstrat că simt ritmul muzicii populare maghiare pe coregrafia gândită de profesorii Ferencz Sándor şi Kerekes Ferenc.

Chiar dacă în loc de demonstraţiile sportive obişnuite am văzut dansuri, spectacolul a fost prezent şi aplauzele primite de elevi şi profesorii de sport au fost meritate. Felicitări!


































1 comment:

  1. un spectacol frumos, traditia trebuie dusa mai departe

    ReplyDelete